Trifoi cu patru foi

                                              
                                                Si se-aduna toate in inima,
                                                Si stiu ca ea poate, caci e mare,
                                                Inca poate, si continuua sa bata
                                                Sa o auda o lume-ntreaga
                                                Ca e acolo, exista.

                                                Si nu o poti opri nici tu,
                                                Nici eu, caci ei nu-i poti poruncii.
                                                Nu imi apartine;
                                                nici mie, nici tie.

                                                Locul sufletului,
                                                Un gol de nimicuri,
                                                Libertatea lui;
                                                universul.
        
                                                Si fara el, alte;
                                                simturi, gandiri, trairi.
                                                Toate ajung la inima,
                                                Si merg mai departe,
                                                Undeva in spate ...
                                              
                                                Locul sufletului,
                                                Un gol de nimicuri.

                                                Astfel toate trec,
                                                Caci in universul lui
                                                Nu-l mai ajungi nici tu.

Univers pierdut

Un conglomerat de nimicuri, fara simturi, sentimente, apasari, fara inceput si sfarsit.
Fara un sens anume, haotic, asa se plimba sufletul in univers.
Un univers al sufletelor ca el, incet, incet vindecate, uitate, pierdute ... doar ranile si scarba cu care plecase ii aminteau acum de un inceput al lui, de un inceput al sufletelor intrun joc de noroc numit viata; sa stiti ca si sufletele, nu uita, isi amintesc, tin minte;
Iar acum vroia sa uite; de toate sufletele pitite, satule, scarbite; le lasase in urma ... caci ca si el, sufletul meu, mai sunt milioane.

Jocuri de noroc

Ma simteam bolnava, fara puteri,refuzam sa cobor din pat; ma priveam in oglinda si nu ma recunosteam.
Incepusem sa imi caut  simptomele tuturor bolilor, insa nimic, dar totusi nu eram eu, ma durea undeva in spatele inimii.
Pitit, satul, scarbit. Mi-am intins mana si l-am tras afara sa-l privesc. Era sufletul ranit, suferea.Pentru prima data stateam si ne priveam. Refuza sa vorbeasca, dar stiam cine ii facuse asta.
Si-acum am hotarat eu pentru el ... Era timpul sa se piarda in univers ...

Care "eu" ?!

Am invatat, sa deosebesc
Lucrurile, sa definesc sentimente.
Sa imi apar fiecare parte
Dar mai ales sufletul,
Sufletul mic, ascuns
in spatele inimii.

Sa imi iubesc nebunia
ascunsa, departe de lume
Si cele 5 minute de tacere
din jurul meu.

Si am momentele mele
De fericire maxima,
Si zambesc
Am obiceiul de a zambi
tot timpul.

Ma chinui sa privesc dincolo,
sa imi vad sufletul
pitit, satul, scarbit.
Sa ii permit si lui
O secunda, o ora, o zi
de tristete.

O sa-l oblig intro zi
Sa se piarda in univers.

Imi simt trupul
Ca un conglomerat
De bucurii, tristeti,
idei si ganduri
mereu schimbatoare.

Zambetul si tacerea mea dimineata,
Tristetea si lacrimile,
Nebunia si ideile
intelese doar de mine.

Caci nici eu nu mai stiu
Care "eu" sunt oare ?!