O liniste profunda
Asezata printre ei,
Intro toamna tarzie
A nucilor uscati si ei.
Nelinistea apare
Si vantul sufla greu,
Scartie si poarta
Ultimei intrari.
Te bati mereu de ziduri
De cruci, de acei necunoscuti,
Si simti mirosul mortii
Si-a florilor de fier.
Se aplecau si nucii,
Si plansul se-auzea,
Erau in negru toate
Si groaza ii stapanea.
Mereu pe-acel pamant,
Se-aud batai de cuie
Ce-astupa fata alba
A micului poet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu